Un dialogure strâmb

      - Aţi lăsat şapte corigenţi? 

     - Exact. Nici mie nu mi-a venit să cred. 

     - Când? 

     - Poftim? 

     - Când i-aţi lăsat? Anul ăsta? 

     - Că doar nu când am intrat în învăţământ. 

     - Foarte rău aţi făcut, mai zice dumneaei ca şi când ar fi pronunţat "aţi" cu cratimă. Gen "aţ-i". 

     - Ce, că am intrat în învăţământ? 

     - Ha-haăâââ... Nu, că i-aţi lăsat. 

     - Ba eu zic că-i foarte bine. Ba, dacă mă gândesc mai bine, nu eu i-am lăsat, s-au lăsat singuri. N-au învăţat. Ba chiar au considerat, sunt convins, că eu am să mă prefac în a-i asculta, ei se vor preface că-mi demonstrează că au învăţat, eu, în cele din urmă, am să-i trec şi toată lumea va fi fericită, mulţumită, pe deplin împăcată cu sine. Vorba aia: "timpu' trece, leafa merge", "noi nu gândim, noi muncim", "tineret-boschet (la cap) mândria ţării".

     - N-aţi ştiut cum să procedaţi, scuzaţi-mă că vi-o spun, aşa, de la obraz. 

     Felul dumneaei de a pronunţa anumite cuvinte ca şi când acolo nu ar fi nicio cratimă e iritant ca un spray de gândaci pulverizat peste zona ta intimă când dormi şi tu îmbrăcat în costumul primilor oameni din Paradis într-o dimineaţă splendidă de vară. Continuă: 

     - Acum nu că vă învăţ eu cum să vă faceţi meseria dar trebia încercat altfel. Trebia să staţi de vorbă cu fiecare-n parte, faţă-n faţă, ochi în ochi şi să smulgeţi de la fiecare promisiunea că va da tot ce poate el mai bun din el ca să înveţe şi să-i facă astfel mândri pe părinţii lui. Şi, implicit, pe mneavoast. Deci cam aşa. Vă rog, nu mi-o luaţi în nume dar nu aşa trebia procedat. 

     "M-o fi luând de prost sau chiar nu-şi dă seama de aberaţiile ce-i emană din guriţa-i?" 

     - Asta-i mentalitate de şantier, mă scuzaţi că vi-o spun. El, părintele, e chiar obligat să-şi motiveze odrasla că dacă nu el atunci cine? Cadrul didactic recurge, pe de altă parte, la rigorile cadrului formal reprezentat de şcoală. Care e o instituţie ce se ocupă cu educaţia. Şcoala e obligată să formeze nu personalităţi sau caractere puternice sau cine mai ştie ce alte drăcovenii ci oameni care au băgat la cap că a învăţa presupune efort iar nu s-o scalzi, presupune nu doar talent ci şi canalizarea talentului, presupune nu să te visezi un ins de succes ci să ştii să te concentrezi pentru a pune mâna pe succes. Pentru ideea de caractere puternice există viaţa. Ea e cea care te formează în acest sens. Viaţa, adică socializarea, scuzaţi-mi pleonasmul, cu tot soiul de persoane, inferioare sau superioare, şi care-ţi trântesc mucii în fasole când ţi-e lumea mai dragă. D-aia zic: dacă bagi la cap că a învăţa înseamnă efort atunci, în timp, vei şti să te înconjori de oameni asemeni ţie nu de suveranişti şi de adepţi ai teoriei conspiraţieii şi pentru care a te simţi bine înseamnă grătar şi trăncăneală.