vineri, 15 mai 2026

Marele Punct

      Asistam la o slujbă de înmormântare. Mă poziţionasem în dreapta unde mi se năzărise că stau numai bărbaţii. Fals. Veniseră ulterior şi cinci femei. 

     Să fi fost din pricina faptului că mental vorbind doar ce mă smulsesem din atmosfera vie! a jobului, datorită faptului că lumina unei splendide zile de mai şi strecurată prin vitralia din dreapta mea mă aureola într-un mod uşor supranatural sau pur şi simplu din cauza a ceea ce presupune pentru mintea şi sufletul nostru că e slujbă de înmormântare cert fu un lucru: m-a pălit. Fix atunci. Ce anume? Revelaţia. 

     Popa, un ciolănos cu mutră de zelot pentru care Legile Cărţii Sfinte sunt respectate ad litteram, cădelniţa în jurul sicriului iar subsemnatul sta pălit de revelaţie de parcă ar fi sorbit prin toată fiinţa sa aroma tămâiei. 

     "Fiecare cu religia sa", mi-am şoptit-o de parcă mi s-ar fi şoptit. Din fericire nu mi-a prins nimeni şoapta. Sau aşa îmi place să cred că s-a întâmplat. 

     DEX-ul defineşte "religia" ca fiind "un ansamblu de idei, sentimente şi acţiuni împărtăşite de un grup" iar acest ansamblu "oferă obiect de venerare, cod de comportmanete şi cadru de referinţă pentru a relaţiona cu grupul şi cu universul." 

     De unde să încep? Încep aleator: 

    1. majoritatea, chiar dacă nu (ne)-o recunoaştem, ne venerăm pe sine. Altfel spus: noi suntem pe primul loc. Nu Dumnezeu,  nu aproapele, nu departele, nu extraterestrul. În plus, venerarea celor sfinte are o limită, venerarea sinelui e infinită. Parafrazându-l pe Creangă: "te-aş vârî în sân (Doamne) de drag ce-mi eşti da' nu-ncapi de urechi". 

     2. la ora actuală nu mai am nicio dificultate în a împărţi şi cu grupul (cu orice grup) idei, sentimente, atitudini, viziuni. Că grupul (orice grup) s-ar uita lung la cele spuse, mânjindu-mă cu un mai mult sau mai puţin delicat "în ce calitate mi-o spui?; eşti popă şi eu nu ştiu?) e o altă discuţie. 

   3. nu zic că nu-şi are farmecul său (estetic) comportamentul religios dar când, Doamne fereşte, careva ţi-a trântit mucii în fasole le dai în "Doamne iartă-mă" pe toate şi nu mai întorci şi celălalt obraz. Că, na, cui îi place să pice de fraier? 

     O concluzie se impune de la sine: "fiecare cu a mă-sii". O alta o urmează îndeaproape: moartea, mai ales a cuiva drag, te tulbură o vreme (conştientizezi cât de alandala trăieşti) după care uiţi şi-ţi vezi de alandala-ţi. Până când moartea cuiva drag/apropiat se repetă. Punct şi de la capăt. Şi tot aşa până când ţi se întâmplă personal. Ocazie cu care intervine Marele Punct.