Micime

     Chestia asta cu „mi-am început ziua” aduce enorm cu versul eminescian „muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul”. Aduce aşa de mult de-ai zice că Eminescu a văzut în Timp. Prevestindu-i astfel pe stupizii americani. Ignoranţi până la Dumnezeu şi pragmatici până la Satana. Aerul de prietenie, de degajare sau calmul negustorului stăpân pe marfa sa de rahat ascunde, de fapt, sentimentul unei mândrii pe lîngă care Statua Libertăţii e ca o furnică în comparaţie cu o navetă spaţială. Suntem cei mai tari, America este stăpâna Lumii, zic reprezentanţii unchiului siem afişîndu-şi ostentativ aerul de prietenie, de degajare sau calmul negustorului stăpân pe marfa sa de rahat. Faceţi ca noi că altfel God have mercy on your soul, noi nu garantăm reuşita voastă în viaţă.Zău, domle? 

     Da' cine naiba vă credeţi, băi, mother fuckers? 

     Ce-i aia „să-ţi începi ziua”? De parcă ai uitat că şi ieri „ţi-ai început ziua” sau că şi mâine o să faci la fel: o să-ţi începi ziua.Tuturor ăstora „care-şi încep ziua” le doresc să trăiască printre semenii lor, să fie, aşa, veşnic tineri şi ferice vreo 1000 de ani. Hai 2000 de ani că mă simt generos. Ca să vadă... ghici ce?... cum oamenii, proşti de bubuie ca fenomen de masă, fac aceleaşi şi aceleaşi şi iarăşi aceleaşi imbecile fapte, cu un avânt de-a dreptul patriotic. 

     De parcă inteligenţa şi lucrul făcut cumpătat, de parcă ideea de calm şi pace interioară ar fi doar virusuri ţinute sub cea mai strictă carantină din cel mai strict laborator de virusuri din lume.

Alegeri albastre

     Ne place sau nu dar când am ieşit de pe poarta instituţiei (unde lucrăm cu capul!) nu mai suntem intelectuali, suntem simpli cetăţeni. Care au drepturi dar şi obligaţii. Şi care, dacă fac cine ştie ce trăsnăi, răspund în faţa Legii. 

     Dincolo de detaliul cu cetăţeanul, odată ieşiţi de pe poarta venerabilei instituţii unde lucrăm cu capul, suntem o mulţime de alte lucruri: pietoni, pasageri (ai diverselor mijloace de transport în comun), consumatori (de curent, de gaz, de internet, de minute de convorbire la telefon), clienţi (ai diferitelor companii şi bănci), prosumatori (dacă deţinem panouri solare), pacienţi (Doamne-ajută la cât mai puţine vizite pe la spitale!) iar la finalul vieţii devenim decedaţi, o calitate asupra căreia, din fericire, nu mai putem interveni cu nimic. Prinşi în această calitate se ocupă alţii de noi. 

     Mai poţi însă, în viaţa asta ce trece ca fulgerul, să alegi ceva dar e o alegere strict personală: poţi alege să ai preocupări estetico-spirituale (să citeşti, să scrii, să vizitezi muzee, să participi la tot soiul de spectacole, să întreprinzi pelerinaje prin locuri sacre ale religiei tale) sau poţi alege să-ţi trăieşti simplu viaţa, redusă la instincte şi exorcizată de preocupările menţionate anterior. 

     Vorba reclamei: dacă vrei cu adevărat poţi. 

     Notă: o viaţă redusă la instincte nu e neapărat un lucru rău. Alegi să te raportezi strict la lumea exterioară, la ceea ce intră în sfera de influenţă a simţurilor. Ceea ce depăşeşte această sferă pur şi simplu nu există.  

O savurare nesimţibilă

     Mi se întâmplase să stagnez într-o cămăruţă cu aspect intim şi să sorb aici o cafea surprinzător de bună. Luată de la un dozator aparţinînd unui magazinaş unde vânzătoarea e şi patroană şi vânzătoare. Cu meclă de o acreală specifică merelor putrede. Şi care cocoană fumează de rupe dimineaţa la prima oră după care face treburi contabibiliceşti în scârbă iar la final se întoarce la ruptul-suptul ţigărilor purtând discuţii stupide cu bărbaţi urâţi, diformi, scheletici şi prăbuşiţi mental. Şi măcar de-ar discuta ceva inteligent! Aş, ţi-ai găsit! Numai treburi d-astea prejudecantice, gen spălări pe creier de tipul lui Simion-ghinion şi al nespălatului ăla cu buze subţiri care se crede trimisul lui Dumnezeu pe Terra. 

     Şi-n timp ce mă ocupam cu sorbitul - geamul fiind întredeschis iar prin el pătrunzând o delicată aromă de primăvară exuberantă - pătrunse înăuntru o figură-gheonoaie trăgînd dupe ea ca un marfar ruginit resturi de nihilism îmbâcsit cu diverse convenţionalisme. Care mai de carie. Acu' cinci minute trecuse prin faţa magazinaşului anterior menţionat şi, din cauza la o concentrare rebelă, nu mă băgase în zeama observaţiunii. Trecuse pe lângă mine răsuflând panicardoid. Mai ştii, poate o tăiase ceva iar toileta instituţiei spre care se îndrepta val-vârtej reprezentase scăparea supremă!

      Mecla-gheonoaie pătrunse, aşadar, în cămăruţă ultravijelios adresându-mi un funambulesc "ce faci, îţi savurezi cafeaua!?" rostit ca şi când s-ar fi aflat - goală - pe un postament într-o aulă plină cu bărbaţi goi muşchiuloşi.

     "Savuraţi-aş mai multe şutuleţe în partea cu carele gândeşti", mi-am şopocăit endoplasmatic. "Bine că venişi matale cu rânjetul ăsta electoral pe buzişoarele-ţi să mă blagosloveşti cu d-alde savurări d-astea bahmuţantice. Da, îmi savuram cafhaua în liştine, dar acum, cu faţa asta a ta de donşuară betrână ia savurarea de unde nu-i".

      Ocaziune cu care n-am mai fost atent la nimic din ceea ce se petrecu împrejur. Şi în mine. Nu pentru mult timp dar atât cât fu m-am simţit ca duza unui cartuş de imprimantă înfundat cu niznaiuri tupeiste.

Un "habibemus" fericit

     Cum sunt mai ghiduş de felul meu (o ghiduşenie pe care am descoperit-o şi am cultivat-o în ultimul deceniu) i-aş fi întrebat pe credincioşii adunaţi în piaţa Sfântul Petru (adunaţi de parcă era un happening cu aromă de vacanţă de vară) două lucruri: 

     a) manifestarea pascală a Luminii de la Sfântul Mormânt (Ierusalim!), ceremonial făcut de Patriarhul Bisericii Ortodoxe nu de şeful Bisericii Catolice Papă, e mai importantă sau mai puţin importantă decât carnavalul cu apariţia fumului alb/negru şi binecuvântarea mulţimii de către noul ales? Indiferent de variantă: „de ce?” Două-trei argumente, vă rog frumos... 

     b) ce trebuie să aleagă un creştin? Să fie inspirat şi ghidat în viaţa sa spirituală de un anumit om (numit, nu contează cume numit: papă, patriarh, cardinal, stareţ) sau să ţină cont de Cuvântul Domnului, Cuvânt prezent azi (adică de vreo 2000 de ani încoace) în orice Biblie tipărită, faza pe cele patru Evanghelii? 

     Mă bucur totuşi că nu am fost de faţă în Piaţă. Am o bănuială că pentru ghiduşenia mea exprimată verbal aş fi fost („puţin”) crucificat. Metaforic vorbind, desigur, că doar nu suntem ca „păgânii” ăia care se (şi „te”) aruncă în aer pentru că ai îndrăznit să-ţi exprimi ghiduşenia faţă de „El şi profetu-su”!