Un amuzament trist

     Uite un aspect amuzant al fiinţei umane de care uitasem: ăla de-ţi dă sfaturi. Eeventual cu un vizibil aer condescendent de care puţin îi pasă că deranjează. E amuzant, cu ghilimelele de rigoare, pentru că de regulă ipochimenul o face din propria experienţă. Tip "empirism deghizat în pretenţiozitatea celui ce ştie el cum funcţionează totul".

     Pe de altă parte, la fel de amuzantă, e indicat să fii foarte atent la modul de exprimare al aceluia care o face pe atoateştiutorul. Dacă eşti foarte atent poţi descoperi în exprimarea lui prezenţa adjectivelor sau a adverbelor negative, chestie ce evidenţiază (culmea!?) fie nesiguranţa, fie stima de sine scăzută. De unde rezultă că, dincolo de atitudinea asta jemanfişist-superioară, în ipochimen zace doar un orgoliu cât casa.

     Orgoliul! Alături de voinţa oarbă de a trăi (a.k.a. "egoismul") şi de obsesia pentru stăpânirea Materiei, putem vorbi de acele defecte ce descalifică fiinţa umană, transformând-o într-un... zombie. Adică în ceva care face doar act de prezenţă în propriul trup.