Esenţa e aceiaşi

    Dacă în România ultimilor doi-trei ani apariţia şi manifestarea atât de pregnantă a naţionaliştilor (a se citi „naciolanişti”!) şi suveraniştilor s-a produs din cauza „prestaţiei” partidelor consacrate (numai minciună şi hoţie; cu acte în regulă, adevărate tunuri financiare, nu aşa, găinării) în America apariţia şi manifestarea lui Trump (un fel de Putin dar mai..., pardon, un suveranist vorbitor de engleză) comportă alte explicaţii.

     Nu de alta dar pe american, dacă aude de vreun politician corupt, îl doare fix la bască. Pentru că ştie că nimeni nu poate fi mai presus de Lege. Şi dacă încearcă acel politician materializarea unui astfel de vis umed va suporta consecinţele. Care se întâmplă nu se tergiversează. 

     La ei nu e aşadar vorba despre faptul că „m-am săturat, domle, de şleahta asta pesede-penele-udemere şi care o mai fi, să vină alţii, să nu le mai văd mutrele la ăştia de care mi-e greaţă ca de mere acre” ci de ceva mult mai grav. Care, din păcate, a venit şi la noi. La pachet cu ascensiunea fanilor lui păcălin georgescu. 

     Se numeşte social media. 

     Cu alte cuvinte, sintagma „aţi minţit poporul cu televizorul” devine (sintagmă de ultimă generaţie, sâc!): aţi îndobitocit naţiunea cu reţelele de socializare”. Nu rimează dar, na, poezia postmodernistă e şi ea una tot fără rimă.