Pastorală de sfârşit de an

          “Românul s-a născut poet”, zice o vorbă înţeleaptă. Alta, tot din vechime, merge pe ideea forestieră a „codrului frate cu românul”, anticipând, astfel, defrişările ilegale, de peste veacuri, ale unei Românii postdecembriste.

Aceste două vorbe îşi aveau poezia lor într-un univers dominat de cuvântul scris. Din nefericire, azi, la putere este imaginea. Cuvântul scris şi-a pierdut până şi locul doi unde găsim gloriosul auditiv manelistic lăfăindu-se în toată-i splendoarea. Din care manele unii „înţelege” cum stăm cu şcoala. Aia a vieţii e baza nu aia unde-ţi toceşti coatele ca să prinzi ulterior un serviciu la buget plătit prost.  

Dacă băieţii care conduc lumea din umbră reprezintă o realitate iar nu o fantasmagorie din seria „în altă viaţă voi fi o persoană mai bună”, „magia Crăciunului e cea mai splendidă perioadă a anului” sau „suntem creaţi de extratereştri care oricum ne monitorizează atent şi constant”, atunci invenţii precum tik-tok, instagram sau, de ce nu?, banalul youtube sunt unealta perfectă de transformare a minţii umane dintr-o maşinărie capabilă de gândire, analiză, interpretare, sintetizare şi sistematizare într-una prizionieră a măruntului, banalului, mediocrului, conformismului şi clişeizării cu puternic abur kitschos.

Revenind de unde am plecat: tradiţiile româneşti trag tot mai mult în ulttima vreme spre strălucirea goală a unui Crăciun împrumutat de peste Ocean: luminiţele din pom, iluminatul stradal „specific perioadei”, plus veselia aia infantilă, forţată, în valuri cu referire la „cum putem fi mai buni măcar în aceste ceasuri de sărbătoare”. Pruncul din iesle? Modestia venirii pe lume a Divinităţii într-un grajd? Naşterea ce aminteşte de supremul cadou făcut omenirii – viaţa veşnică? Tot atâtea chestiuni plictisitoare, numai bune de băgat sub preşul sclipitor al miracolosului Santa care zboară cu sania aia a lui trasă de reni. Şi care moşar îşi ascultă radoiul, la Magic FM, cu căşti wireless în timp ce lasă cadourile sub pom după ce a pătruns pe proprietatea privată pe horn sau, mai nou, prin conducta de aerisire.

Hai c-am plecat să degust nişte tobică.