Diversiuni diverse

     1. Un stick ceva mai mare (fizic vorbind) decât unghia de la degetul mare.. Proprietara lui, fostă colegă de facultate întâlnită accidental într-o librărie, mândră nevoie-mare de potenţa acestuia (“o grămadă de giga de informaţie încape pe el”) îmi atrage atenţia mistic: mic-mic daaa'...

     Dincolo de sugestivele puncte-puncte (psihanalizabile până la un punct!) mi-ar fi plăcut ca 'mneaei să fi fost adepta ideii big is best. Aia da muiere-om! Aşa? Încă o extaziată (s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie în ultimii ani) din pricina evoluţiei tehnologiei. Mâine-poimâine mă aştept, respectându-se schema, să aud/văd bărbaţi (cu porniri normale) extaziaţi de haine, copii, făcut curăţenie prin casă cu nu mai ştiu ce aspirator minune sau schimbat perdelele cu unele având o culoare potrivindu-se cu aceea a întregii camere.

     2. Într-o seară citeam (cu mare poftă) ceva pe un blog oarecare. Blogul nu era al meu ci al unuia căruia îi plăcea să-şi coloreze limbajul cu diverse înjurături plastice. Şi în timp ce citeam cu mare poftă postările alea colorate (ba râzând cu glas tare, ba chicotind cu glas moale) m-am surprins cuprins de panică. Ce se întâmplase? Ardea, cutremur, Cernobâl 2? Aş! Mai grav: postarile cu pricina erau scrise fara diacritice. Reusisem sa citesc texte romanesti fara sa fiu jenat, scandalizat de absenta diacriticelor. In ritmul asta, mi-am soptit apocaliptic, miine-poimiine exista pericolul sa ajung sa scriu eu insumi fara diacritice.  

     3. Lumea se întoarce treptat cu un dos în sus ale cărui consecinţe îmi apar ca extrem de greu de anticipat. Mai precis: bărbaţii îşi explorează latura feminină, femeile arată din ce în ce mai mascule. Dar fără scule. Sau, mai ştii, mâine-poimâne se trezeşte vreo una făcând valuri precum că penisul este o... discriminare pozitivă a lui Dumnezeu la adresa femeii. De exemplu, constatai în ultima vreme următoarele: 

     a) amici de-ai mei, pe care îi ştiu din anii facultăţii sau chiar din cei ai liceului, se întind la vorbă, la banalităţi d-astea trăncănibile, exact ca o femeie. Masculul, din câte ştiu eu de când mă ştiu, spunea scurt şi cuprinzător ce avea de spus şi apoi îşi vedea de treabă. Ăştia, cum ziceam, dăi cu tranca-fleanca. 

     b) cumpărând un joc video (treabă, părerea mea,  masculină, femeile îşi cumpără, încă, masiv, bijuterii şi parfumuri) vânzătorul îmi uzeară călduroso-intim: “să-l jucaţi cu plăcere”. Şi nu arăta deloc a poponar. M-am simţit castrat. Am crezut, iniţial, că nu-mi vorbeşte mie ci cuiva din spatele meu. Exact genul de replică pe care aş fi auzit-o, ca de la vânzătoare la clientă, într-un magazin de haine, parfumuri şi briz-briz-uri. 

     Man, where is the male sense of the world? De ce trebuie el să se dilueze în drăgălăşenii d-astea roz-bombon? C-aşa e mai drăguţ?