Ocultarea

Uneori (ne învaţă Lingvistica) expresiile şi locuţiunile dintr-o limbă evoluează în sensul că îşi pierd sensul iniţial fiind înlocuit cu altul. Alteori, sensul lor cunoaşte o dublă semnificaţie: una pozitivă şi alta negativă.

Nu face astfel excepţie nici expresia „a despica firul în patru”.

Sensul negativ (încetăţenit în mintea oricărui cetăţean superficial) e acela de „a da importanţă exagerată detaliilor”. Vine, într-adevăr, o „vrâstă” când omul nu mai e atent la detalii, s-a săturat de ele întrucât centrul minţii lui e ocupat de marele detaliu numit îmbătrânirea. Şi atunci orice alt detaliu devine chestie plictisitoare. Psihologic vorbind aşa e: când eşti copleşit de ceva nimic altceva nu mai contează.

Sensul pozitiv al expresiei este acela de „a cerceta în detaliu ceva”.

Ori aici intervine marea schismă: sunt oameni care datorită familiei şi mediului şi apoi însăşi propriei personalităţi nu cercetează în detaliu. Nu cercetează nimic. Iau lumea aşa cum este. În fond e mai comod să evoluezi în preajma suprafeţei lucrurilor decât să pătrunzi în profunzimea lor. Pentru că dacă pătrunzi în profunzime vei ajunge acolo unde, vorba celor din Star Trek, „nimeni n-a ajuns vreodată”: la contactul cu propria ta persoană. Vorba aia: spune-mi cum te vezi, spune-mi ce relaţie ai cu tine (armonioasă, defectuoasă), spune-mi cât de mult te urăşi sau te simpatizezi şi... o să-ţi spun cât de frustrat şi invidios sau ambele eşti.

Înclin spre sensul pozitiv a lui „a despica firul în patru” (ferice de cei care sunt ca mine, vai de capul lor, spiritualo-estetic vorbind, de cei care văd în această despicare doar un sens negativ) dintr-un motiv foarte simplu: omul are pe lumea asta un singur război de purtat – cel spiritual. Cel cu sine. Cu propriile limite. Dacă ţi le depăşeşti (repet: alea estetico-spirituale nu alea care ţin de parvenitism şi snobism) se cheamă că Devii. În permanenţă. Adică nu faci umbră degeaba pământului.

Concluzia? Vorba lui Petre Ţuţea: „comuniştii s-au născut dar s-au născut degeaba”.